Lupta pentru bucurie
“Ne-a iubit atât de mult, încât, pentru binele nostru,
a devenit om în timp, deși prin El toate timpurile au fost create.
A devenit om, El, Cel care a creat omul.
A fost creat dintr-o mamă pe care El a creat-o.
A fost purtat de mâinile pe care El le-a format.
A plâns în iesle ca prunc lipsit de cuvinte,
El, Cuvântul, fără de care toată elocvența umană este mută.”
— Augustin de Hipona —
“Ce faci de Sărbători?”
“Cu cine îți petreci Sărbătorile?”
Ne punem unii altora diverse versiuni ale acestor întrebări odată cu apropierea Crăciunului și deseori cu o inflexiune de entuziasm în voce, fiindcă avem această presupunere că perioada Sărbătorilor este una plină de bucurie și iubire alături de cei dragi. Dar poate că realitatea unora dintre noi cade cu mult sub așteptări și ni se întâmplă lucruri care nu se potrivesc nicicum cu planurile noastre de Sărbători: dificultăți financiare sau emoționale, diagnostice, accidente, chiar moarte. Poate ești singur sau poate că te simți singur chiar și înconjurat de familia ta. Poate ești copleșit de perioada aceasta și te simți dezamăgit că nu te bucuri de ea așa cum pare că toată lumea din jurul tău se bucură. Sau poate că ai rugăciuni neîmplinite care în perioada asta dor mult mai tare.
Cum putem, atunci, să avem bucurie în mijlocul acestor frământări?
Crescând în biserică, am participat la multe programe de Crăciun. De mult nu mă mai aștept să aflu informații noi — pasajele biblice sunt interpretate foarte similar de fiecare dată — însă realizez că îmi doresc, de fapt, ca Dumnezeu să mi se descopere într-un mod nou și proaspăt. Tânjesc după ceva prin care să simt că El Însuși și-a pus Mâna pe umărul meu și Îmi spune “Te văd, te cunosc, te iubesc”. Este acea realitate uimitoare a Crăciunului pe care Dumnezeu ne-o aduce fiecăruia în mod diferit, după cum avem nevoie și în funcție de personalitățile noastre. Inimile noastre rezonează la lucruri diferite și Domnul știe aceasta. Așadar, apropie-te de El și fii convins că se va apropia și El de tine.
Apoi, fără a ne nega sau minimiza durerea fizică sau sufletească, să căutăm în mod intențional bucuria în mijlocul acestora. Când spun “bucurie” nu mă refer la acel sentiment călduț care apare și dispare în funcție de starea noastră sau de circumstanțe, ci la acea constanță despre care autorul Brennan Manning spune așa: “Când cineva conștientizează dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi — aceeași dragoste pe care Tatăl o are pentru Isus — acea persoană devine spontan recunoscătoare, iar produsul secundar al recunoștinței este bucuria. Nu suntem mai întâi bucuroși pentru a deveni recunoscători; suntem recunoscători, iar asta ne face bucuroși.”
Recunoștința este, așadar, un precursor al bucuriei, iar Crăciunul ne oferă un cadru mai larg în care să putem vedea inima lui Dumnezeu pentru umanitate și, deci, pentru fiecare dintre noi.
În perioadele grele ale vieții mele am găsit că, deși suferința mea este validă — irelevant cât de mică sau mare poate părea pentru alți oameni, fiindcă în definitiv nu participăm la un concurs de “cine suferă cel mai mult” — faptul că am așezat-o într-o perspectivă mai largă m-a ajutat să evadez din curentul disperării care amenința să mă înece spiritual și emoțional. Alminteri, cu cât mă concentram mai mult pe mine însămi, nu doar că nu simțeam mai multă vindecare ci, paradoxal, mă simțeam tot mai mult îngropată de propria-mi durere. Nu este vorba despre a nu merge în locul durerii mele și de a o procesa, ci de a nu rămâne acolo, într-o ruminație repetitivă și nesănătoasă.
Faptul că există suferință și încercare în viața mea nu înseamnă că am pierdut favorul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, despre Domnul Isus există un întreg pasaj în Biblie (Isaia 53) în care El ne este descris ca fiind un “om al durerii, obișnuit cu suferința…”. Ba chiar în Iacov 1 (NTR) mi se spune să consider că am parte de cea mai mare bucurie atunci când trec prin încercări, fiindcă ele îmi lucrează răbdarea. Interesant este că bucuria nu ia locul suferinței, ci o însoțește. Desigur că, atunci când sunt în ochiul furtunii, ultimul lucru care îmi vine natural este să mă bucur. Este cum autoarea Harriet Beecher Stowe spunea în mod realist: “Când corzile inimii sunt rupte brutal, cred că este o imposibilitate fizică să simți credință sau resemnare; există o revoltă instinctivă, umană, și deși ne putem supune lui Dumnezeu, aceasta se face mai degrabă printr-un efort constant și dureros decât printr-o atracție dulce.”
Nu există un plan în 10 pași de dobândire a bucuriei depline. Fiind încă de cealaltă parte a Cerului, luarea chipului lui Hristos în noi este un proces anevoios însă este, în definitiv, lucrarea lui Dumnezeu — să ne amintim că bucuria este roadă a Duhului Sfânt — iar noi trebuie doar să Îl lăsăm să o desăvârșească prin încrederea, ascultarea și acceptarea noastră zilnică. Putem, totuși, începe să urmărim bucuria prin lentila recunoștinței.
Așadar, indiferent de cum va sosi Crăciunul în viața ta anul acesta, lasă-l să te ancoreze în realitatea că nu este posibil ca Dumnezeu să te iubească mai mult decât o face deja — chiar dacă circumstanțele sau gândurile tale încearcă să te convingă de opusul. Venind în lume, Dumnezeu ți-a oferit deja totul: pe Sine Însuși. Apoi, la momentul potrivit, Dumnezeu îți va da fără plată, împreună cu Fiul, toate lucrurile (Romani 8:31).